Şi-au împărţit Rânca
Primarii din Baia de Fier şi Novaci şi-au împărţit, în sfârşit, zona Rânca. Aceştia au avut de prezentat un proiect de dezvoltare a zonei, însă la întâlnirea cu prefectul a venit doar edilul Constantin Mihuţescu. Acesta e convins ca la anul, Rânca va fi declarată staţiune. Bătaia pe ciolanul numit Rânca pare a se fi încheiat. Pantelimon Todea, primarul Novaciului şi Constantin Mihuţescu, edilul din Baia de Fier, au fost nevoiţi să se împace, în urma presiunilor venite de la şefii judeţului. Mihuţescu spune că s-a stabilit mejdina dintre cele două localităţi, iar Rânca va beneficia de două mari proiecte. Acestea vor aduce în sfârşit peste 500 de locuri de parcare, o nouă pârtie, dar şi alimentare cu apă. Cel de al 2-lea mare proiect prevede modernizarea a 16 kilometri de drum, de la Peştera Muierilor la Rânca şi instalaţii de transport pe cablu spre vârful Galbenu, pentru a-l lega de zona Mălaia-Voineasa din judeţul Vâlcea. Fostul consilier judeţean Sabin Poescu spune că ideea privind telescaunul îi aparţine, dar se bucură că în sfârşit va fi pusă în practică. Prefectul Liviu Andrei e de părere că turismul este în acest moment printre puţinele alternative pe care le are Gorjul la minerit şi energie. El spune că va sprijini înfiinţarea asociaţiei ce va administra Rânca. Primarul din Baia de Fier, Constantin Mihuţescu, e convins că piedicile în ajungerea la o înţelegere au venit din partea celor care au interese mari în Rânca. Alimentarea cu apă în Râna s-a făcut cu porţia în această iarnă, noua pârtie nu este nici acum inaugurată oficial iar locurile de parcare sunt o raritate.







[...] Şi-au împărţit Rânca [...]