I-au dat foc lui Băsescu
Gorjenii au ieşit din nou în stradă, aseară. Mai furioşi ca până acum, oamenii au dat foc afişelor cu imaginea preşedintelui Traian Băsescu şi s-au oprit iarăşi în faţa sediului PDL. Jandarmii s-au înarmat cu lansatoare cu gaz lacrimogen. Furia protestatarilor creşte de la o zi la alta. Aproximativ 200 de oameni au ieşit din nou ieri în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu, iar ţinta scandărilor a fost, ca de obicei, şeful statului. Afişe cu imaginea lui Traian Băsescu au fost incendiate de manifestanţi, care mai apoi le-au călcat simbolic în picioare. “Jos mafia” sau „adu-ne flota” s-a auzit strigându-se aseară în centrul oraşului. Manifestanţii s-au oprit din nou în faţa sediului Partidului Democrat Liberal, unde au îngenunchiat şi s-au rugat. Jandarmii şi-au luat măsuri suplimentare de securitate. În arsenalul acestora s-a regăsit inclusiv un lansator de gaze lacrimogene, în caz că situaţia ar fi degenerat.






