Trenuri întârziate, călători în frig
Vremea rea afectează traficul feroviar, trenurile venind cu întârzieri şi zeci sau sute de minute. Oamenii au aşteptat pe peron chiar şi trei ore, pe un ger năprasnic. Întârzierile au fost …
Arhiva video cu toate emisiunile prezentata online.
O trecere in revistă a celor mai importante emisiuni produse si difuzate de RTV Gorj
În fiecare zi de luni până vineri de la ora 18.00. Sunt ştirile judeţului Gorj.
Totul despre realitatea si actualitatea sportivă gorjeana într-un buletin zilnic.
Cele mai importante stiri ale zilei prezentate de RTV
Vremea rea afectează traficul feroviar, trenurile venind cu întârzieri şi zeci sau sute de minute. Oamenii au aşteptat pe peron chiar şi trei ore, pe un ger năprasnic. Întârzierile au fost cauzate de ninsorile abundente din întreaga ţară, care au dat peste cap traficul feroviar. Din fericire, nicio cursă cu trenul nu a fost anulată. Reprezentanţii Biroului de Transporturi Feroviare Gorj au anunţat că şase trenuri care au sosit din Bucureşti şi Constanţa au avut întârzieri de până la 300 de minute. Pentru că au considerat că trenul este cel mai sigur mijloc de transport, călătorii au preferat să îndure gerul şi să aştepte pe peronul gării, decât să meargă la ocazie. Este şi cazul unui pensionar din Ţânţăreni, care, la 72 de ani, a stat trei ore în frig. Doar două judeţe, Tulcea şi Constanţa, se mai află sub avertizarea de cod galben de ninsori abundebte şi viscol, până mâine dimineaţă, la ora 10.00
Manifestaţiile continuă la Tg Jiu, însă protestatarii sunt tot mai puţini. Nici 20 de oameni nu erau azi după amiază în piaţa prefecturii, iar scandările erau tot mai anemice. Protestul a devenit atât de insignifiant, …
O maşină a luat foc, după ce şoferul a adormit cu piciorul pe acceleraţie. Evenimentul a avut loc în această dimineaţă, într-o parcare din zona Lido, din Târgu-Jiu. Speriat, tânărul aflat la volanul autoturismului care …
Un bărbat de 38 de ani, din Târgu-Jiu, a intrat în greva foamei, pentru că nu îşi găseşte un loc de muncă. Acesta şi-a petrecut toată noaptea în faţa Prefecturii şi spune că nu va …
Poliţiştii locali au plecat în această dimineaţă la vânătoare de boschetari. Oamenii fără adăpost, găsiţi în sala de aşteptare din gar din Târgu Jiu, au ajuns la Casa Iris, în timp ce cerşetorii au fost …
Si-a depus candidatura cu cinci minute inainte de inchiderea inscrierilor. Este vorba de actualul rector al Universitatii Constantin Brancusi, Adrian Gorun, care pana ieri spunea ca nu s-a hotarat daca va candida pentru un nou …
Un gorjean vrea să-şi pună capăt zilelor, pentru o vedetă din lumea showbiz-ului! Sânziana Buruiană l-a cucerit pe cântăreţul de muzică populară şi etno, cu formele ei voluptuoase, dar fotomodelul nici nu vrea să audă …
Dacă e vorba de bani, atunci e scandal! Asta ne-au arătat şi azi consilierii judeţeni, care au votat bugetul propriu al Gorjului pe anul în curs. Ca de obicei, aleştii PDL s-au opus fără succes. …
Consilierii judeţenei pedelişti şi-au dat seama că Strategia de Dezvoltare a Gorjului, propusă de colegii social-democraţi, e inutilă. Aceştia sunt convinşi că judeţul nu are cu adevărat o direcţie de dezvoltare şi în consecinţă s-au …
Sefii din mineritul si energia gorjeană au fost reclamaţi la ministrul Economiei, Ion Ariton. Sesizarea a fost facuta de liderul FNM, Constantin Cretan, in cadrul intalnirii pe care a avut-o cu ministrul, seara trecuta si …
Nu mai puţin de 10 miliarde de lei vechi vor intra în conturile Clubului Sportiv Energia Rovinari. Asta au hotărât azi consilierii judeţeni, care au fost de acord să achite suma cerută de şefii sportivilor. …
Direcţia Generaţă de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului are, de astăzi, un nou director. Camelia Popescu a fost aleasă de consilierii judeţeni, care au propus-o şi i-au acordat votul. Ea îl va înlocui pe Constantin …
Pandurii au încheiat primul stagiu de pregătire din Antalya cu o victorie. Aseară, gorjenii au dispus de FK Baku, scor 1-0, după un gol înscris cu două minute înainte de finalul partidei. Pandurii şi-au încheiat …
Klaevici, jucătorul sârb nou venit în lotul Energiei, a avut deja primul conflict cu tehnicianul, care l-a adus la echipă. Baschetbalistul a fost scos în ultimul meci, după nici 20 de minute. Rajko Kljajevic a …
Bilanţul pe anul trecut al Penitenciarului din Tg Jiu califică unitatea de detenţie din Gorj, drept una cu activitate ireproşabilă. Din radiografia activităţii puşcăriei au fost scoase, însă, activităţile catalogate ca penale de procurorii anticorupţie. …
Nici treizeci de protestatari in piata prefecturii, in aceasta dupa amiaza, in cea de-a noua zi de proteste, la Tg Jiu. Nici fortele de ordine nu i-au mai luat in seama, astfel ca cei aproximativ …
Trenuri sosite cu intarzieri de sute de minute. S-a intamplat in Gara Targu-Jiu, unde trenurile ce veneau din zonele cu ninsori abundente au totalizat intarzieri de peste 300 de minute in ultimele 24 de ore. …
Medicii de la Ambulanţă au fost chemaţi să acorde primul ajutor la Prefectură! Şoferul prefectului a leşinat la birou şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. În cele din urmă, Cristi Crăciunescu a ajuns la …
Rectorul Universităţii Constantin Brâncuşi din Tg Jiu este acuzat că a falsificat documentaţia, ce a ajuns la Ministerul Educaţiei, ca să-şi ascundă o perioadă din activitate, când a fost controlor de bilete, supraveghetor de noapte …
Un adolescent din comuna gorjeană Bălceşti a postat pe internet un anunţ şocant. Băiatul de 16 ani şi-a scos părinţii la vânzare, în schimbul sumei de doar 100 de euro. Motivele sunt de-a dreptul comice. Anuntul …
Aproape 4.500 de controale şi doar 43 de sancţiuni! Aşa arată raportul cu care s-au prezentat astăzi reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică în faţa prefectului. Şefii DSP s-au mulţumit să înşiruie acţiunile derulate. Sănătatea gorjenilor …
Zi de coşmar pentru turiştii care au vrut să ajungă la Rânca! Mulţi dintre ei au făcut cale întoarsă, după ce Drumul Naţional care leagă oraşul Novaci de staţiune a fost blocat înca de azi-noapte. …
Primarii din Baia de Fier şi Novaci şi-au împărţit, în sfârşit, zona Rânca. Aceştia au avut de prezentat un proiect de dezvoltare a zonei, însă la întâlnirea cu prefectul a venit doar edilul Constantin Mihuţescu. …
În Gorj se fură ca-n codru, iar autorităţile se fac că nu văd. Şeful Direcţiei Silvice Gorj a făcut un apel la prefectul Liviu Andrei, prin care cere limitarea furturilor din zona Târgu Cărbuneşti. Peste …
Vremea rea le-a stricat planurile comercianţilor de vechituri, care sperau să scape mai repede de marfa expusă în aer liber. Nici ţipenie de om nu a trecut măcar să întrebe de preţuri, din cauza ninsorilor …